Diana Pătru: Roma

E atat de bine cuibarita in bratele lui! Atat de cald, atat de linistitor… Iubesc diminetile astea! Ma saruta parinteste pe frunte si ma mangaie usor pe par…

– Puiu, trebuie sa ne trezim!

– Nu vreaaau! Hai sa mai stam putin…mi-e sooomn!

– E tarziu! Ma duc sa fac cafeaua, da?

Ma bosumflu ca o fetita rasfatata, ma intorc si il strang tare in brate. Mi-e atat de greu sa-i dau drumul… As sta asa pana tarziu, fara nici o grija, fara gandul la rapoarte si sedinte, ca in week-end. Da! Exact ca in week-end… As vrea sa fie week-end in fiecare zi! Offf…nu ceasul ala din nou!

***

15:42. Rontai plictisita guma roz din capatul unui creion si sunt un pic nervoasa…poate wallpaper-ul cu noi in vacanta, mouse-ul care mi se tot blocheaza – trebuia sa-i schimb bateriile! –  sau poate scaunul care de cateva zile scoate un sunet ingrozitor cand se invarte…toate mi se par ingrozitor de enervante! Sau poate vremea insorita de afara ma face apatica, furioasa, dornica de libertate, de vacanta, de concediu! E vineri si vinerea mi s-a parut intotdeauna cea mai grea zi din saptamana…trece atat de greu! Ma uit la ceas din 5 in 5 minute asteptand sa se faca 18:00 si sa plec spre casa. Sunetul telefonului ma face sa tresar violent si scap creionul pe jos. E el, ma anunta ca scapa mai devreme azi si vine sa ma astepte. Gandul asta ma mai binedispune si nici nu imi dau seama cum trece timpul si se termina programul.

– Poti sa-mi spui si mie de ce razi? Tot drumul ai fost distrat!

– Hai sa-ti spun un secret, dar mai intai cred ca ar trebui sa te asezi… Maine plecam la Roma!

– Cum???!!! Simt cum imi alearga sangele prin vene iar inima imi bate cu 300/minut…aproape ca o aud! Nu inteleg…

– Am vrut sa iti fac o surpriza. Vara asta nu am mers nicaieri si stiu cat de mult iti doresti sa vezi Roma. M-am ocupat de tot de acum doua saptamani.

– Dar cum? Adica…nu stam bine cu banii…iar eu…eu trebuia sa anunt concediul. Ma ridic si ma plimb grabita prin  camera. Nici bagajul nu e facut! Sunt atat de surprinsa si de ingrijorata in acelasi timp…

Se apropie de mine si imi cuprinde obrajii cu mainile, mangaindu-ma parinteste.

–  De bani nu trebuie sa-ti faci griji. Stii raportul ala de care ti-am zis acum ceva timp…cel la care am lucrat mai bine de o luna? S-a aprobat si va fi implementat la nivel de companie. Am luat o prima bunicica. Iar de concediul tau am vorbit deja cu d-l Jianu cand am planifiat asta. M-a asigurat ca nu e nici o problema…a fost complicele meu. Din pacate insa nu vom sta foarte mult…doar 4 zile. Bilete am luat pentru maine seara. Stiu ca era bine daca plecam de dimineata, dar trebuie sa trec pe la birou maine sa tin un training. Sper sa nu fii dezamagita…

– Dezamagita???? Sunt probabil cea mai fericita femeie de pe planeta in momentul asta! Incep sa topai ca un copil si il strang tare tare in brate iar el ma urmareste amuzat cum alerg prin camera cu troller-ul dupa mine, scotocind prin sifonier, aruncand totul de prin sertare… Sunt atat de fericita!

***

– Nu ma urc in ala nici batuta! mormai eu bosumflata cu bratele incrucisate  si cu capul usor plecat. Nu mi-ai spus ca mergem cu avionul!

– Tu chiar ai crezut ca mergem cu autocarul pana in Italia? rade el zgomotos. Ajungeam cand se incheia concediul! Hai nu mai fi asa copil si aseaza-te pe scaun.

Tremuram numai la ideea de a nu mai simti pamantul sub picioare. Cand am decolat am inchis ochii si i-am deschid dupa cateva minute cand eram deja in aer…sus. Prea sus! Cand m-am uitat pentru prima oara pe geam m-am mai linistit…nu-mi venea sa cred cat sunt de curajoasa. Ma simteam ca intr-o masina de spalat cum stateam eu asa cu ochii pe hublou.

La un moment dat nu numai ca imi trecuse frica, dar devenisem atat de fascinata de peisaj incat la fiecare doua minute scoteam tot felul de sunete: “Ai vazut? Uite acum! Oaaaaaaauuuu!”. Primul meu zbor cu avionul va ramane probabil o experienta pe care n-o voi uita toata viata. Alpii aratau minunat de acolo de sus!

– Puiu? Cat ne-a costat avionul? intreb eu neluandu-mi ochii de pe geamul microbuzului care ne ducea spre hotel.

– 300 de Euro dus-intors pentru amandoi. De ce ma intrebi?

– Asa…Stii…doar cu banii de avion ne faceam concediul la mare…

– Offf! Nu te mai gandi atat la bani! Nu poti sa te bucuri pur si simplu? Imi ia mainile si le acopera cu palmele lui mari, protectoare… In astea cateva zile nu vreau sa iti faci griji pentru nimic. Sa nu te gandesti la bani, la serviciu, la nimic! E cadoul meu pentru tine, pentru noi…

Imi las capul pe umarul lui si inchid usor ochii. Ma simt bine. Printre lumini, claxoane, cladiri, am timp sa ma gandesc la noi, la toti anii astia impreuna, la nunta pe care ne-o planificam, la copilul pe care visam sa-l avem. Vreau sa fie fetita…Ileana, ca pe mama! Doamne, daca ar fi fost in viata cat s-ar fi bucurat sa-si tina nepotica in brate! Imi dau lacrimile…

***

– Oaaaaaaau! Cat e de frumooos! exclam uimita cand deschid usa camerei. Cred ca a costat o avere sa ne cazam aici!

– Shhh…mi-ai promis ca nu te mai gandesti la asta. Iti place?

– Daca imi place?! E superb!

Imi las repede geanta pe pat si fac cativa pasi prin camera oprindu-ma din loc in loc sa admir indeaproape fiecare detaliu. Hotelul Mozart arata extraordinar! Isi merita din plin toate cele patru stele… Nu stiu ce sa fac mai intai…sa ma uit pe geam, sa ies pe terasa imensa sau sa ii sar in brate… Camera arata fabulos, elegant, cu un decor de poveste care ma duce cu gandul la Italia pe care mi-o imaginam eu in filmul “Nasul”.  Podeaua din marmura, mobila masiva, baia imensa si moderna, patul mare si confortabil…toate ma coplesesc. Daca as fi aflat atunci ca urma sa platim 200 de euro pentru trei seri – asta fiind oferta speciala – probabil ca l-as fi luat de mana si am fi plecat. Bine ca n-am facut-o pentru ca urma sa petrec acolo cele mai frumoase zile de vacanta din viata mea.

***

– Rise and shine, beautiful!

– Cat e ceasul? intreb frecandu-ma la ochi si cascand cu pofta.

– Daca am fi acasa ar fi 10:30.

– Asa tarziu? Nu ai pus telefonul sa sune? protestez eu aruncandu-i perna in cap. Ti-am zis ca nu vreau sa pierd nici o secunda petrecuta aici.

– A sunat de vreo 5 ori pana acum. Nu am vrut sa te trezesc. Esti atat de frumoasa cand dormi! Ti-am mai spus? Zambeste si-mi acopera buzele cu un sarut apasat inainte sa mai pot scoate vreun cuvant. Fugi si fa un dus pana fac eu patul!

Cand ma intorc de la baie il vad asteptandu-ma in usa, zambitor si cu privirea aia misterioasa pe care o are de fiecare data cand imi face vreo surpriza. Vreau sa il iau la intrebari dar privirea mi se opreste pe pat, unde vad o tava mare plina cu bunatati. Hotul! Stie cat de mult imi place sa iau micul dejun in pat. Croissant, iaurt, cereale, branzica, paine prajita, mezeluri, fructe si probabil cel mai bun cappuccino pe care l-am baut vreodata. Iar tortul cu cirese – delicios!

Dupa ce mancam ne imbracam in graba si iesim din hotel entuziasmati si emotionati in acelasi timp, hotarati sa strabatem Roma la pas si sa vedem tot ce se poate vedea, sa gustam istoria acestui oras vibrant si incantator. Il iau de mana si iesim pe celebra Via del Corso, cunoscuta ca principala strada din centrul istoric al Romei. Citisem ca aici gasesti cele mai elegante si luxoase magazine de moda, bijuterii si accesorii, insa nu fusesem niciodata foarte curioasa… Nu sunt o pasionata a shopping-ului, asa ca nu m-am gandit ca daca voi ajunge la Roma imi voi pierde timpul la cumparaturi, cu toate ca am auzit ca preturile sunt foarte bune in comparatie cu Romania. Totusi, luand la pas aceasta strada incarcata de istorie nu ma pot abtine sa nu fiu captivata de cladirile masive, de magazinele care te poftesc parca inauntru si ma duc usor cu gandul la celebra noastra Cale a Victoriei, diferentele fiind insa unele de proportii.

Fascinata de fiecare straduta nici nu realizez cum ajungem la Fontana di Trevi, locul care m-a facut sa ma indragostesc de Roma cu mult inainte de a o vizita. Eu habar nu aveam cum sa ajungem la obiectivele turistice ale Romei, insa se pare ca baiatul meu isi facuse temele foarte bine pentru ca parea foarte sigur de fiecare pas facut.

– Puiuuu! Uite!!! Fantana… exclam eu entuziasmata si il trag de mana spre mijlocul multimii venita sa admire acest loc minunat.  Repede, da-mi o moneda!! Ma intorc cu spatele, inchid ochii cat pot eu de tare si in timp ce imi pun dorinta uit sa mai  respir…”sa ma intorc la Roma!” Simt cum timpul s-a oprit, galagia din jurul meu se estompeaza usor pana ma pierd in amintiri, in copilarie. Clasa a patra, o fetita creata, cu pielea maslinie si ochii mari, curiosi, coboara timid scarile spre Fantana Secreta de la Sucidava, strangandu-si tare de mana colega de banca. Apa limpede se oglindeste in ochii ei negri in timp ce arunca un banut si isi pune o dorinta imposibil de implinit: “Sa se faca bine mami!”

– Hei! S-a intamplat ceva? tresar speriata si arunc moneda in  apa cristalina a fantanii.

– Nu, sunt doar fericita ca suntem aici amandoi!

Doamne, e atat de frumoasa fantana! Statuile ma coplesesc…zeii si creaturile mitice ale marii incrustate in piatra au un aer gratios, elegant, desprins parca din legendele Olimpului, gata sa prinda viata chiar acolo, sub ochii nostri. Iar apa e atat de limpede…comorile de monezi straucesc in soare, fiecare banut ascunzand dorinta secreta a cuiva. Mi-as fi dorit sa vad fantana seara…in nocturna e mult mai frumoasa. Am vazut-o in poze…apele sunt colorate de reflectoare, de blitz-uri…dar vom reveni sigur serile urmatoare.

– Nu ai zis nimic de cand am ajuns aici!

– Asta pentru ca mi-am pierdut cuvintele. E superba!

– Stii de unde vine apa asta? ma intreaba el cu privirea de om mandru pe care o face de fiecare data cand incearca sa ma impresioneze. Acum mai bine de doua mii de ani imparatul Augustus a construit un apeduct care alimenteaza si astazi fantana cu apa de la izvor.

Ii fac jocul si ma declar abolut impresionata de aceasta noua informatie pe care o stiam bineinteles cu mult inaintea lui. Il privesc cum se lauda si se umfla in piept mandru de el. E atat de increzut uneori! Il strang tare in brate, il iau de mana si pornim pe stradutele inguste pline de tarabe si magazine cochete, nu inainte insa de a ne lua cate o inghetata cu fistic, una din cele mai bune inghetate pe care le-am mancat in viata mea.

Strazile sunt pline de oameni cu aparate de fotografiat, la fel de uimiti ca si noi de frumusetea Romei. Daca te despinzi putin de priveliste si esti atent la ei, ii poti auzi vorbind in toate limbile posibile, italiana fiind probabil cel mai greu de intalnit.

Ajungem la Piazza di Spagna care freamata de agitatie si in ciuda acestui lucru, atmosfera este calda, linistitoare, minunata. Ne strecuram printre sutele de turisti si ne asezam pe marginea Fantanii Barcaccia care trebuie sa recunosc nu pare chiar atat de impresionanta. Mi-o imaginam probabil altfel. Fantana infatiseaza o barca pe jumatate scufundata creata de Bernini in amintirea inundatiilor din 1580.

Biserica Trinita dei Monti se vede foarte frumos de aici si ne hotaram sa pornim spre ea, nefiind insa foarte interesati sa intram. Am inteles totusi ca Biserica are un interior impresionant, cu doua clopotnite identice si picturi superb realizate de un elev al lui Michelangelo…imi scapa numele din pacate. Ma gandesc sa-l intreb pe el, dar de data asta refuz sa-i dau satisfactia de a fi din nou un laudaros. Scarile care duc spre Biserica sunt pline de turisti care isi odihnesc picioarele si fac poze. Incerc sa ma asez si eu dar el ma trage vehement de mana, cu un zambet certaret:

– Doar ce am stat la Fantana! Parca ziceai ca vrei sa vezi tot!

Scot limba ca un  copil rasfatat si stramb din nas, cu toate ca realizez ca are dreptate. Nu stiu daca vom putea vedea toata Roma in doar cateva zile, dar vreau sa ma bucur de fiecare loc de aici, sa pastrez in suflet fiecare sentiment pe care il am cand pasesc pe strazile acestui oras minunat.

Se opreste si imi cumpara un trandafir de la vanzatorii aflati in piata si mi-l intinde cu privirea aia de catelus vinovat:

– Vanzatorul mi-a zis ca aduce noroc.

– Si tu l-ai crezut? Ii smulg trandafirul din mana si ma indepartez prefacandu-ma neinteresata.

Alearga spre mine, ma ia in brate si ma invarte de cateva ori pana ametesc. Ma saruta apoi apasat pe buze si ma strage in brate… Incep sa tip si sa rad zgomotos. Doamne cat il iubesc!

E aproape seara si obisnuita cu metroul sau RATB-ul meu de acasa picioarele incep sa-mi oboseasca. Nu-mi vine sa cred cate am vazut intr-o singura zi: Fontana di Trevi, Piazza di Spagna, Catedrala Sfantu Petru, Santa Maria Maggiore, Forumul Roman, Palatul Quirinale.

E deja tarziu si ajungem intr-un final sa vedem si Pantheonul, fost templu transformat in Biserica, cea mai bine pastrata constructie romana de proportii. Stiind ca intrarea este libera ne hotaram sa pasim inauntru intrucat imi doream mult sa vad mormantul lui Raphael.

***

– Nici nu-mi dau seama cum au trecut astea patru zile, ii soptesc in timp ce stam intinsi in pat. Nu pot sa cred ca maine plecam! Vorbesc singura…a adormit. E probabil la fel de obosit ca si mine, dar eu nu am somn. Ma rasucesc de pe o parte pe alta de mai bine de o ora si nu pot sa-mi scot din cap momentele petrecute aici. Nici nu stiu ce mi-a placut mai mult…

Ieri am vazut Colosseum-ul, “amfiteatrul flavian” cum era cunoscut la inceput. Revad privirea uimita a lui cand ii spun ca piatra de temelie a Colosseum-ului a fost pusa de intemeietorul Dinastiei Flavilor, Vespasian.

– Ce vrei? Am fost buna la istorie, i-am zambit eu cu o privire infatuata.

Ma gandesc cat de inspirati am fost ca ne-am luat Roma Pass…am fi stat la coada mai bine de o jumatate de ora. Interiorul e absolut superb, iar tot timpul cat am fost acolo mi-am imaginat ce lupte se dadeau intre gladiatori si am realizat ca toate filmele pe care le vazusem pe tema asta erau o nimica toata in comparatie cu ce se petrecuse probabil aici in trecut.

La fel de mult mi-au placut si ruinele din Forumul lui Traian, Columna lui Traian captandu-mi atentia de cum am ajuns acolo. Columna a fost ridicata pentru a sarbatori victoriile imparatului Traian in Dacia. Am bantuit prin zona mai bine de o ora, fiind parca hipnotizata de frumusetea locului si nu pot sa nu zambesc cand imi aduc aminte de primele ore de istorie cand am invatat de luptele dintre daci si romani. Tineam bineinteles cu dacii, eroii invinsi ai neamului nostru – un neam sortit sa fie cucerit, de altfel.

Ma uit la ceas. E trecut de miezul noptii si privesc melancolica in gol, incercand sa trec peste tristetea care ma cuprinde cu fiecare minut care trece. De maine totul va reveni la normal. Aceeasi sonerie dimineata, aglomeratia de la metrou, mouse-ul caruia stiu ca nu-i voi schimba prea curand bateriile, scaunul care scartaie ingrozitor cand se invarte…

Inchid usor ochii si ma las purtata de amintiri iar sufletul mi se inunda de un sentiment placut, linistitor. Ma vad pasind pe stradutele inguste ale Romei intr-o seara calda de vara, indreptandu-ma catre Fontana di Trevi. Strazile sunt pustii..sunt doar eu, moneda din palma dreapta si fantana. Adorm consolandu-ma cu dorinta pe care mi-am pus-o atunci… Ma voi intoarce la Roma!

 

*articol inscris in concursul Motorola Fire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *