Diana Andrei: Turcia

Turcia, “dulce” Turcia…

Vara aceasta am ales ca destinatie de vacanta  Antalya. Nu mai fusesem niciodata in Turcia, insa primisem referinte foarte bune despre aceasta tara. Am contactat agentia de turism, am cumparat biletele si iata-ne in Antalya, pe mine si pe prietenul meu, la inceput de septembrie.

Turcia ne-a intampinat cu o arsita de nedescris si cu un hotel de 5 stele( Laphaetos Beach Resort) care a inceput sa piarda cate un colt de stea in fata noastra cu fiecare ora petrecuta acolo. Angajata de la receptie nu vorbea o boaba engleza (aveam sa constatam ulterior ca nimeni din personalul hotelului nu vorbea de fapt aceasta limba “rara”) si era si cam visatoare pe deasupra, asa ca ne-a inmanat o cheie care ne-a deschis usa “ grandioasei” noastre camere… single! Ei, dar ce atata! Problema s-a rezolvat in cele din urma, plus ca nici nu ni s-a mai parut nelalocul ei intamplarea, dupa ce ulterior, pe parcursul sejurului, cand am cerut sa ni se repare lumina in baie, am primit in schimb niste sampon, iar cand am solicitat schimbarea prosoapelor, am gasit apa in minibar! In plus, daca la masa nu erai indeajuns de vigilent si intorceai pentru o clipa privirea, te trezeai ca ti-a disparut din fata farfuria cu mancare, caci se pare ca ospatarii de la Laphaetos  dadeau dovada de exces de zel doar in cazul farfuriilor pline, cele goale ramanand mult si bine pe masa.

Prin urmare, vazand ca se ingroasa gluma, ne-am hotarat sa ne luam soarta vacantei in propriile maini. Asa ca ca ne-am gandit sa facem ceva inedit, sa ne mai descretim un pic fruntile. Zis si facut! Am mers in statiunea cea mai apropiata, Side, si ne-am inscris la rafting. A doua zi ne-a luat un autocar de la hotel la ora stabilita si, dupa un drum de vreo 2 ore, am poposit pe marginea unui  preafrumos rau de munte. La indicatiile echipajului ne-am pus cumintei vestele de salvare si castile de protectie, apoi am inhatat fiecare cate o vasla, asteptand nerabdatori sa fim impartiti in echipe. Vazand ca nimeni nu se grabea, am mers pana la autocar sa beau apa, iar cand m-am intors, nu mica mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe prietenul meu deja urcat in barca, gata de plecare, inconjurat de un grup de rusoaice trase prin inel, care zambeau cu gura pana la urechi. I-am aruncat o privire ucigatoare, iar el a ridicat spasit din umeri, spunand parca: “Imi pare rau, draga mea…ordinele capitanului…” Acelasi capitan ma striga agitat intr-o engleza de “balta”, indicandu-mi hotarat o barca ticsita cu pensionari nemti, noii mei coechipierii! In ziua aceea, doar prietenul meu se poate lauda ca a facut rafting impreuna cu bondele top-modele, ei aventurandu-se in zonele cele mai involburate ale raului. Traseul barcii mele, in schimb, a fost presarat cu adrenalina cat sa poata duce un strut, caci capitanului ii era teama ca nu cumva sa puna in pericol vreunul dintre venerabilii mei insotitori…

Dupa acesta “aventuroasa” excursie in munti, a urmat o alta intamplare, si mai gogonata. Intr-una din zile ne aflam in camera noastra, “gatindu-ne” de zor pentru cina, caci fusese anuntat inca de dimineata ca in seara respectiva urma sa se organizeze un eveniment unic  -“seara turceasca”. Intr-adevar, in fata restaurantului , langa piscina, fusese amplasat un  mic bazar, destul de pitoresc, unde se vindeau in special obiecte traditonale turcesti. Mai mult, tot personalul hotelului era imbracat de gala, iar restaurantul fusese decorat de sarbatoare.  Ne-am hotarat sa dam o raita prin bazar pana la ora cinei. Printre tarabe cu margele insirate manual, fete de masa tesute cu migala sau obiecte de artizanat faurite cu pricepere am zarit deodata 3 camile! Stateau jos, aliniate, frumos impodobite , mancand tacticos din saculetii colorati atasati la gura. Ne-am apropiat curiosi si, pana sa ne dezmeticim, ne-am si trezit urcati pe una dintre camile, dand ture in jurul piscinei. Se pare ca eram primii clienti, pentru ca oamenii  incepusera sa se stranga buluc in jurul nostru, in timp ce stapanul camilei ne facea poza dupa poza, iar un alt baiat ne plimba printre sezlonguri… Marturisesc ca m-am rosit toata vazand atata lume adunata acolo ca “la urs” , dar pana la urma m-am relaxat si am inceput sa zambesc spre aparat ca o adevarata vedeta. Toate bune si frumoase, pana ce, odata coborati de dupa cocoasa camilei, turcul a venit sa ne ceara contravaloarea placutei plimbari la inaltime: 50 de euro! Va dati seama ca am inghitit amandoi in sec, mai ales ca totul se petrecuse foarte repede si nu era nicaieri afisat vreun tarif. Cum nu aveam portofelele la noi, eu am mers in camera dupa bani, prietenul meu ramanand drept “garantie” langa camila. Pe drum am urzit insa un plan, iar dupa cateva minute m-am intors in fuga, gesticuland disperata si spunanad ca sigur ne fusesera furate portofelele din geanta, pe plaja, atunci cand intraseram in apa. Se pare ca mi-am intrat atat de bine in rol, incat prietenul meu chiar m-a crezut si , speriat, a luat- la fuga spre camera sa se convinga de grozavia petrecuta. Eu l-am urmat “plangand”, si nu ne-am mai facut aparitia pana cand cele 3 camile nu au disparut cu tot cu stapan…

Dupa aceste peripetii am hotarat sa incetinim ritmul si cu o zi inainte de intoarcerea in tara am facut o croaziera cu “Corabia piratilor”, care promitea o plimbare de neuitat pe ritmuri orientale. Si asa a si fost! Nu-l vom uita cu siguranta pe Ahmet, responsabilul cu “entertainment-ul”, care ni s-a infatisat  intr-un costum care se vroia a fi de pirat, dar care parea mai degraba o combinatie intre vampir si cersetor. Si de parca nu era de ajuns faptul ca trebuia sa-l privim pe “piratul” Ahmet, ne-am vazut constransi  sa luam parte la “distractie”, adica sa ne “unduim” pe un dans caraghios inventat de el spre a ne bine-dispune, pe ritmuri “ orientale”  a la Inna sau Alexandra Stan si  sa strigam cu patos “Ole, Turkey!”…

Privind in urma, pot spune ca vacanta in Antalya a fost intr-adevar de neuitat, in sensul ca odata ce am fost, nu m-as mai intoarce acolo…Avand in vedere ca a trecut ceva timp de atunci si am revenit la sentimente mai bune, as miza pe un telefon gri, insa cum nu aveti decat alb si negru , trimiteti-mi unul negru si ramanem prieteni!

*articol inscris in concursul Motorola Fire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *