Mircea Ilie: Marea Neagra, Venus

Greselile tineretii…bata-le vina. Abia terminasem liceul, ma facusem si eu student si cum se intampla la 19 ani, aveam bani putini si mult entuziasm. Credeam pe atunci ca cele doua se compenseaza armonios, cel din urma tasnind la suprafata ca spuma de sampanie. Cand colo ce sa vezi, premisele mele nu s-au legat prea bine si tot entuziasmul meu s-a dus ca apa intr-un pahar cu ulei, la fund.

Obtinusem prin niste cunostinte niste bilete de sindicat, la mare la Venus cu un pret prietenos pana la prima vedere a hotelului. Mergeam pe ideea ca luxul e pentru cei snobi, distractia pentru cei tineri si atata timp cat aveam un acoperis deasupra capului, un pat si-o baie cu conditii macar minime de salubritate, credeam ca am vocatia sa-mi duc planul la bun sfarsit.

Dar iluziile si utopiile roz ale tineretii au inceput sa se fisureze treptat, cu prima bucata din tavan care, confirmand legea gravitatiei, mi-a cazut in cap in timp ce imi faceam somnul “confortabil” in patul meu care ma inghioltea mai ceva ca tepusa pe Praslea cand pazea merele de aur, de fiecare data cand aveam impertinenta sa ajung sa cred ca as putea sa dorm. Neavand insa nu mere de aur, ci nici mere padurete macar de pazit, nu prea primeam cu bucurie arcurile care ma-ntepau intre coaste. Dar nu eram pretentios, odata cu primele raze de soare care se anuntau blurat prin ferestrele amintind de geamurile unui tren personal care nu duce la capitala si care mai apuca sa se scutere de praf doar la prima ploaie, mi-am propus sa-mi iau cojile de zugraveala din par, sa uit de mucegaiul de pe pereti si  sa ma bucur ca parasesc patul, sa-mi reprezint la nivel mental senzatia valurilor care imi uda picioarele. N-a fost nevoie. N-a fost nevoie de prea multa imaginatie, n-a fost nevoie sa ajung pe plaja. Am coborat din pat direct in balta. Probabil am cobit. Picioare ude mi-au trebuit, de picioare ude am avut parte. Puterea mintii n-a functionat insa si in sens invers.  Nu ma inundase marea intr-un acces de furie, ci doar se sparsese teava de la baie dintr-un exces de uzura. In ce conditii mi-am scos geamantanul de sub pat sau cum am adunat apa cu o sticla de plastic taiata pe jumatate incerc cu obstinatie sa nu-mi amintesc. Am reusit sa dau de doamna de la receptie, abia cand gustul de sinistrat imi patrunsese adanc in gura si intr-un fel, n-am inteles nici pana astazi cum, aveam sa aflu ca intreaga intamplare a fost de fapt vina mea.

Desigur asta e doar partea mai neagra a povestii si a fost neagra atunci. Acum, cand ma uit pe ofertele hotelurilor cu servicii diverse, cand oftez daca se intampla sa gasesc o scama pe jos, daca nu mi-au fost schimbate proasoapele ori daca apa din piscina are o culoare incerta, zambesc. M-am distrat si atunci chiar daca m-am plans si-am blestemat printre dinti. Mi-am atins scopul cu care plecasem, mizez sa mi-l ating si-n cazul de fata!

*articol inscris in concursul Motorola Fire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *