Alina Farafin: Rhodos, Grecia

Astazi vreau sa va vorbesc despre Rhodos – Insula Soarelui.

De cativa ani imi doream sa ajung acolo, auzisem multe lucruri bune despre aceasta insula, despre cele doua mari, una inspumata, Mediterana si una linistita Egeea. Visul mi s-a implinit si la sfarsit de august am ajuns acolo. Ne-am cazat la un hotel de 5 stele, intr-o zona linistita, Kiotari si am avut parte de toate conditiile, am fost foarte multumiti. Stiam de acasa ca n-o sa avem mult timp de petrecut la plaja, ne-am facut un plan si din 7 zile, 5 am fost pe drumuri.

Am inceput aventura cu vizitarea orasului Lindos, impanzit de case albe, ce strajuiau Acropolele si Golful Sf Pavel. Stradutele inguste, pline de tarabe te invitau sa le admiri, tavernele cu peisaje frumoase. A doua zi am fost in Rhodos, cetatea medievala, un oras impunator, pe unde au trait Cavalerii Ioaniti, cu un port impresionant, si cel mai nordic punct al insulei, o feerie de culori.

Pentru ca ne doream sa avem libertate de miscare, am ales sa inchiriem pentru 3 zile o masina, ca sa dam turul insulei. A fost cea mai buna alegere. Am fost in Prasonisi, locul unde Mediterana danseaza alturi de Egee, a fost cea mai buna baie pe care-am facut-o pe insula. Am continuat pe coasta de vest, acolo unde stancile se inalta gratios langa mare. Monolithos, cetatea impozanta, Valea Fluturilor, cateva statiuni luxoase, si din nou Rhodosul, dar la apus.

Recomand cu placere sa mergeti in Rhodos, si sa aveti la voi cat mai multe carduri foto

*articol inscris in concursul Motorola Fire

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *