Cafeaua – cel mai bun partener de drum

“Atenţie, călători! Trenul IR 15930 va pleca la ora 11:55 spre Constanţa, cu o întârziere de aproximativ 120 de minute” sau “Stimaţi călători, trenul IR 14092 va sosi la Bucureşti cu o întârziere de 60 de minute. Ne cerem scuze”. Cam acestea ar fi o parte dintre anunţurile pe care le tot auziţi în Gara de Nord din Capitală de la începutul săptămânii din cauza modificărilor aduse sistemelor de semnalizare.

afisaj ore tren

Desigur, nervii călătorilor sunt întinşi la maxim, dar pe lânga ţigările fumate una după alta sau covrigii luaţi de la patiseriile din gară, parcă o cafea bună ar fi remediul potrivit ca minutele sau orele să zboare cu viteza unui A380 sau B737. Soluţia vine la caţiva paşi de cele 14 peroane din gară: Coffee2Go. E un concept îndraznet început în urma cu caţiva ani de unde vă puteţi achiziţiona o cafea caldă şi bună.

DSC_0914

Aveţi si de unde alege: cafea simplă, cu lapte, espresso, cappuccino de mentă sau vanilie, iar pentru cei care duc dorul zilelor de vară, pot opta pentru frappe-urile disponibile. Preţurile nu sunt mari: de la 5 la 10 lei, în functie de gusturile sau bugetul pe care îl aveţi. Frigul bate la uşă …aşa că numai o cafea fierbinte vă face să uitaţi de tot stresul şi agitaţia din oraş şi să vă relaxaţi în timp ce o savuraţi. E de încercat …macar o dată :).

În cazul în care trenul vostru pleacă la timp, cafeaua Coffee2Go poate fi un excelent partener de drum, paharul având, zilele acestea, un ambalaj special de Crăciun :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *