Recomandam

Satele sasesti din Transilvania: legea lui 1.000 la 20

Manata de o criza identitara care bantuie prin constiinta mea de ceva vreme, descoperirea unor locuri atat de apropiate (geografic) de mine si totusi atat de departate nu putea decat sa dea apa la moara obsesiei mele care se tot intreaba de unde venim si unde ne ducem.

Pentru ca e mai usor sa descoperim de unde ne tragem (sau asa mi-am inchipuit), am pornit intr-un mic tur al satelor sasesti din Transilvania, mai intai ca papucarul, adica atrasa de niste pliante care promiteau niste biserici fortificate si situri sub protectie UNESCO. Treptat, turul s-a transformat intr-o calatorie plina de revelatii, pe de o parte, si de frustrari, pe de alta.

Si voi incepe cu ultimele: de ce la scoala nu invatam cu adevarat istorie? Cel putin istoria noastra, atata pretentie am putea avea… de ce, atunci cand invatam ca aici sunt locuitori sasi, de exemplu, nu se iau copiii de mana sa fie dusi sa vada cu ochii lor despre cine si ce este vorba ? De ce in istoria contemporana aflam de Andreea Esca si nu despre ce se intampla acum in satele – sasesti doar cu numele – depopulate de sasi si umbre ale micilor bijuterii rurale care imi imaginez ca au fost odata?

Rupea, Viscri, Malancrav, Crit, Biertan si alte zeci de sate imprastiate pe culmile dealurilor subcarpatice se zbat sa iasa din uitarea ultimilor 20 de ani si sa-si regaseasca, atat cat se mai poate, mandria si bunul simt gospodaresc pentru care erau renumite cu mai putin de un sfert de veac in urma.

 






In Transilvania, exista peste 130 de biserici fortificate si cetati in tot atatea sate sasesti, unele intr-o stare mai buna, altele luptandu-se sa se mentina pe linia de plutire, unele dintre ele decazute de-a dreptul. Daca nu te duci ca turistul strain extaziat de rusticul deplin al zonei, descoperi lucruri care te pun pe ganduri si te intristeaza.

De departe, cea mai clara dovada este Viscri – asezarea rurala si biserica fortificata aflata in patrimoniul UNESCO supravietuiesc in forma data de sasii care s-au asezat in acele locuri in urma cu o mie de ani doar prin eforturile extraordinare ale unei foarte restranse comunitati sasesti care se mai afla acolo si care, din intemeietorii locului si majoritari, sunt pe cale de disparitie.

Statistic, in Viscri, mai sunt 15 sasi, 60 de romani si 360 de tigani – numerele sunt spuse franc, fara nicio urma de parere de rau sau alt sentiment, de catre o doamna de 75 de ani, ea insasi unul dintre cei 15 sasi, care are in grija biserica si stabilimentele din jurul ei. Aici s-a nascut, aici a crescut si tot aici si-a intemeiat si familia. Fiica ei, puternic implicata in activitatile derulate de catre Fundatia Mihai Eminescu, incearca din rasputeri sa salveze ce mai poate fi salvat din specificul regiunii.

«Aici (n.r. – este vorba despre biserica), desi scrie pe perete UNESCO, de fapt nu ne-a dat nimeni niciun ban ca sa consolidam constructiile», este marturia femeii. Cei 15 oameni care mai vin la slujba care se tine duminica, din doua in doua saptamani, in limba germana, sunt si cei care au contribuit la consolidarea si restaurarea turnului bisericii, si tot ei sunt cei care fac tot ce mai pot sa nu se naruie stabilimentele. Altfel, nimeni nu isi poate inchipui ca dintr-o taxa de intrare de 4 lei chiar se poate face ceva serios.

Ca Viscri sunt si alte sate sasesti – la Malancrav, la margini de sat, puradei dezbracati la piele scormonind prin gunoaie sau balacindu-se in baltile de la ploaie iti «ureaza» bun-venit. Ca sa intri in biserica fortificata, de un farmec de necrezut, trebuie sa te duci la un satean pastrator al cheilor. Noi am gasit acasa o tanara care, fara sa ne adreseze vreun cuvant, a venit sa ne descuie biserica. Aflata intr-o stare mult mai buna decat Viscri, biserica de la Malancrav, ridicata in stil gotic si servind ca loc de rugaciune pentru nobilii Apafi (conacul acestora se afla in imediata vecinatate), mai are aproximativ 20 de enoriasi. La plecare, doua tinere ne-au rugat sa le facem o fotografie, ne-au intrebat peste cate saptamani le-o putem trimite prin posta si ne-au cerut ceva bani, pentru ca, dupa propria marturie, plouase si nu se putusera duce sa munceasca pamantul cu ziua.

Rupea – Reps, Viscri – Weisskirch (Biserica Alba), Criț – Kreuz (Crucea), Noiștat – Neustadt (Orasul cel Nou), Hosman – Holzmengen (Cherestea), Chirpăr –Kirchberg, Alțâna – Alzen si alte peste 100 de sate ale caror nume sunt indicii despre modul stravechi de trai al locuitorilor lor asteapta acum.

Asteapta ca o mie de ani sa nu fie anulati de ultimii 20. Asteapta ca frumoasele si falnicele lor case sa isi regaseasca proprietarii de drept, plecati in exod dupa 1990 in Germania. Asteapta sa nu cada in uitare. Asteapta salvarea.

by Raluca

One Comment:

  1. Draga Raluca,

    interesantele carari ale Transilvaniei aduc oameni de arta , istorie si de bine ca tine sa le spuna povestile.
    Noi am filmat in centrul fizic al Romaniei in Schoenberg/Dealu Frumos un film anu trecut , trailer pe http://www.pinkstripe.ro iar anu acesta a fost proiectat pe HBO, probabil singurul film indenpendent selectionat de HBO Central Europe in octombrie: “Fata din Transilvania”, in acest sat am descoperit un muzeu perfect de etnologie saseasca care il recomand pentru vizitare ( atasez aici link trailer:http://vimeo.com/53414636 ). De asemenea in acest sat am descoperit ca acesti oameni care tin acest muzeu au si un blog- Oameni pentru arta, il recomand.
    cu respect
    Dan Draghicescu
    Producator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *